Din nou lumina pe chipul micilor ingeri

December 29, 2008
"Cat de greu poate sa fie?" , mi-am zis pe drum. Mi se parea ca totul se va termina repede si va ramane uitat
apoi in zilele trecute. Am strans cu ajutorul colegilor mei cateva lucrusoare pe care sa le putem dona altor copii care nu 
au avut parte de norocul nostru de a avea macar o parte din ce ne-am dorit. Multe jucarii, niste hainute foarte frumoase si apoi dulciurile care nu trebuie sa lipseasca din Craciunul niciunui copil. Si totusi, avand toate acestea nu stiam ce sa imi imaginez, cum va fi reactia lor, cum se vor simti, daca vor aprecia gestul sau daca se vor simti oarecum prost datorita situatiei lor. Erau atatea lucruri care nu imi dadeau pace, erau atatea griji pe care mi le faceam si imi era tema de ceea ce ar fi putut fi un esec. Dar pe langa toate aceste nebunii care imi inundau mintea aveam cu mine dorinta de a aduce bucurie acolo unde numai tristetea domneste. Mai aveam cu mine pe bunul Dumnezeu care ma sustinea. 
Am decis ca tot ceea ce stransesem sa mearga catre o fetita care isi pierduse ambii parinti si locuia doar cu 
bunica si catre o familie saraca ce avea doi copii.  Oana cunostea cazurile acestea din orasul Bailesti. Am strans toate lucrurile, le-am pus intr-o masina si ne-am deplasat in orasul lui Amza Pellea.
Am decis sa mergem intai la fetita aceea ramsa doar cu o bunica foarte in varsta. Era miercuri seara cand am 
ajuns in oras. Frigul ne patrundea prin haine caci vantul sufla destul de puternic dar aducea cu el mirosul acela de brad si frig si iarna iar lumina galbena si slaba intregea atmosfera mistica de Craciun. Fetita statea in fata curtii, pe o banca, 
alaturi de doi copii. Se jucau si pareau sa nu bage in seama frigul de afara. Emotiile ma coplesisera. Nu stiam ce trebuie 
sa zic sau ce sa fac intaia oara. Oana a mers si a vorbit cu ea apoi am intrat in curte. Era intuneric, aleea imi jucase o 
festa si calcasem intr-o parte, doi catelusi incepusera sa ma latre si deasupra capului o creanga imi verificase parul. 
Fetita fugise in casa sa isi cheme bunica. Am intrat intr-o camera micuta, friguroasa, cu o soba cu plita in partea dreapta pe care erau puse la uscat niste hainute. Pe jos era decat pamant batatorit, un pat destul de mare marginea un perete pe care era pusa o carpeta iar pe ceilalti pereti erau cateva tablouri cu poze vechi. Totul era asa se simplu, vechi si trist. Aceeasi tristete s-a regasit si pe chipul buncii care atunci cand ne-a vazut si a aflat de ce am venit a izbucnit in lacrimi.Incepuse sa isi strige durerea si sa intrebe divinitatea de ce s-a abatut necazul acesta asupra fetitei.  Pe chipul fetei am zarit de asemenea o lacrima, o lacrima ce ingloba atata suferinta si tristete. Am incercat sa ii redam zambetul fie si pentru o clipa cu jucariile acelea frumoase, cu hainutele si cu dulciurile. In fiecare clipa imi inghiteam lacrimile si 
incercam sa fiu tare. Era pur si simplu ceva ce nu am trait niciodata. Si zambetul a venit pe chipul fetitei. Zambea, proba
hainutele, luase jucariile in brate si le privea cu atata dragoste. Era dragostea pe care ar fi oferit-o parintilor. As fi vrut sa 
stau sa o ascult, sa ii aflu povestea dar ceva imi spunea ca ar fi bine sa o las sa se bucure de ceea ce ii adusese 
bunatatea unor tineri. Am plecat pe aceeasi alee intunecata, cu aceeasi catelusi care ma latrau neincetat si cu acelasi 
vant care sufla gata sa inghete crengile copacilor ce dansau cu umbrele pe pietrisul de pe asfalt. Am plecat insa cu mai 
multa dragoste in suflet si cu un sentiment pe care nici azi nu reusesc sa mi-l descriu. Am plecat cu gandul ca o sa ma 
reintorc pentru ca Mihaela are nevoie de toata bunatatea lumii care o inconjoara. Am lasat in urma un chip zambitor care 
lumina intreaga noapte.
Drumul catre cealalta familie a fost asa de tacut. Imi treceau prin minte atatea ganduri. Oana nu spunea nimic, 
asa cum nici eu nu exaltam in cuvinte. Aveam acel sentiment de multumire si compasiune care ma cuprinsese total. Sa 
gasim familia urmatoare nu a fost asa de usor pentru ca se mutasera din fosta locatie dar cu ajutorul bunicilor le-am dat 
de urma.
Pe o strada laturalnica, plina de gropi si noroi, la marginea orasului erau cateva case care in negura noptii 
pareau doar ruine sculptate de vreme.  Am oprit langa un gard de lemn aproape cazut. Scartaitul portii in bataia vantului 
imi dadea fiori pentru ca nu ajunsesm niciodata in zona aceea a orasului si mi se parea asa de straina, asa de departata 
de ceea ce eu stiam ca parte a orasului Bailesti. O  alee scurta facuta din dale de beton conducea catre veranda casei in care am zarit parintii copiilor. Oameni simpli, prea simpli si nevoiasi gasisera timp sa renoveze casa cu cateva ore inainte de venirea Craciunului. Am intrat in casuta mica si varuita in albastru pe interior apoi intr-o camera unde am gasit pe cei doi copii murdari  cu niste jucarii in mana. Aveau un bradut impodobit doar cu instalatie ce colora camera in care se simtea un usor miros de mucegai. Doua paturi erau inghesuite langa un sifonier, o masa pe care era un televizor si o soba facuta doar din caramida. In tot acest peisaj doi copii se jucau. Se bucurau de acel putin pe care il aveau pentru ca soarta a facut ca ei sa nu cunoasca ceea inseamna o copilarie plina de bunatati. Cateva lemne erau aruncate pe jos, sub soba menite sa aprinda focul spre seara. Temperatura in camera nu era foarte ridicata dar caldura din sufletele micilor ingerasi incalzea orice atmosfera. O fetita si un baietel era averea familiei. Momentul cand am adus plasele pline cu bunatati, jucarii, haine a devenit iarasi lacrimogen. Parintii si bunicii au inceput sa planga incercand sa ne multumeasca in toate felurile. Le-am spus ca totul reprezinta bunatatea din inima colegilor mei. 
Am plecat lasandu-i pe toti in jurul cadourilor, in jurul celor mici plini de bucurie si de magie. Drumul plin de 
noroi parca devenise asfaltat iar casele se luminasera in noapte ce devenise mai calduroasa. Strazile mi se pareau pline 
de viata, cu oameni zambitori, lumini si sarbatoare.  Totul s-a terminat asa de repede, dar sentimentul ... sentimentul 
dainuie pentru totdeauna. 
Vreau sa le multumesc tuturor colegilor si prietenilor mei care au ajutat sa pictam un zambet acolo unde totul 
devenise sters. Vreau sa le multumesc pentru ca mi-au demonstrat ca putem sa fim mai buni. 
Din spiritul Craciunului va trimit tot binele din lume si fie ca bunul Dumnezeu sa va ajute ca voi sa puteti ajuta. 
Un an nou fericit si tot ceea ce va doriti sa vi se implineasca. Avem sanse mai mari atunci cand alaturi de noi chipuri si 
zambete luminate ne sustin.   La multi ani ! 
Cu mult drag, Emil Radoaca







 

Politica din spatele usilor inchise

October 30, 2008
Si tinerii pot da o mana de ajutor

"Politica din spatele usilor inchise" a fost un proiect realizat in cadrul "Zilelor Studentului Craiovean" desfasurata in perioada 21-28 mai 2007.
Acest proiect a fost considerat o provocare  la adresa studentilor  interesati sa afle ceea ce niciodata nu se vede despre politica. Invitatii nostri ca oameni politici au incercat sa dezvolte un dialog care sa prezinte, in linii mari, in cadrul unui discurs de maximum 5 minute, faptul ca politica nu are acele...

Continue reading...
 

Rosia Montana

October 30, 2008
Unul dintre proiectele ASPC a fost si cel de informare  asupra conflictului de interese ce s-a creat in localitatea Rosia Montana, situata in Muntii Apuseni. Astfel in data de 9 mai 2007 la Colegiul National  "Nicolae Titulescu"  din Craiova, s-a realizat proiectia filmului documentar " Noul Eldorado".Coordonatorul acestui proiect, Ovidiu Neagoe, a realizat o colaborare cu Asociatia "21 Decembrie" si grupul de actiune "Noii Golani", care a pus la dispozitie materialul documentar. Am hota...
Continue reading...
 

Targul de Job-uri COS

October 30, 2008
ASPC a participat anul trecut la "Targul de Job-uri" Craiova 2007. 
Proiectul, ca de altfel si in alti ani, a inregistrat un adevarat succes, depunandu-si cv-uri un numar de aproximativ 500 de studenti, peste 4000 vizitand standurile.
Au fost implicati in acest proiect reprezentanti ai fiecarei facultati si specializari, din partea ASPC s-au implicat 10 persoane care au ajutat la completarea de cv-uri pentru cei care nu aveau unul, la prezentarea ofertelor si impartirea materialelor publici...

Continue reading...
 

MANDATUL AL IV-LEA CLC

October 30, 2008
Cel mai amplu proiect s-a desfasurat in perioada februarie - martie 2006 cand ASPC a fost partener in cadrul  proiectului  "Alegeri Mandatul al IV-lea , Consiliul Local al Copiilor Craiova". 
Proiectul viza in mod special cei aproximativ 11000 de tineri catalogati ca fiind "cu drept de vot" din scolile generale, clasele a 6-a si a 7-a care indeplineau o serie de calitati.
Din partea Catedrei de Stiinte Politice  si-au acordat sprijinul 40 de studenti  care s-au ocupat  de desfasurarea ...

Continue reading...
 


 copyright (c) 2009  Asociatia Stiintelor Politice Craiova

Make a Free Website with Yola.